STRUCTURA Sl FUNCTIILE PIELII

 

Pentru a ne putea îngriji cît mai rațional tenul este necesar să posedăm un bagaj de cunoștințe elementare despre structura și funcțiile pielii.

Pielea are o structură complexă, fiind alcătuită din 3 straturi : epidermul, dermul și hipodermul.

Epidermul, stratul exterior, este format la rîndul său din mai multe straturi :

• stratul cel mai profund, stratul germinativ sau bazai, este format din celule alungite, de formă cilindrică, care formează prin diviziune continuă alte celule mai noi. Celulele vechi sînt împinse mereu spre suprafața pielii, unde formează stratul extern denumit și strat cornos, care vine în contact cu mediul înconjurător ;
• stratul cornos este rezistent la acțiunea factorilor atmosferici, chimici și mecanici, datorită în special faptului că celulele sale sînt impregnate cu o substanță numită keratină. Acest strat este într-o continuă descua- mare. Celulele moarte se desprind și cad, fiind înlocuite cu altele noi. In 24 de ore se descuamează între 6 și 14 g de celule cornoase. Grosimea stratului cornos diferă de la o regiune la alta a corpului (de exemplu, în regiunea tălpilor și a palmelor el este mult mai gros).

Sub epiderm se află dermul, strat format din țesut conjunctiv, în care se găsesc vasele de sînge, terminațiile nervoase cu care pipăim, simțim temperatura și durerea, glandele sebacee și sudoripare, mușchii pielii și rădăcina firului de păr.

Dermul este alimentat în permanență cu sînge și limfă, care hrănesc celulele pielii.

0 însușire importantă a dermului este elasticitatea, grație căreia pielea se poate întinde și destinde. Această însușire scade cu vîrsta, favorizînd apariția ridurilor.

După cum s-a arătat, în derm se găsesc și glandele sudoripare, distribuite și ele în mod inegal pe suprafața pielii. Ele se prezintă sub formă de tuburi care formează în derm un mic ghem, din care pornește un canal ce se deschide la suprafața pielii, prin el elimi- nîndu-se sudoarea.

Activitatea glandelor sudoripare este sub influența directă a sistemului nervos, fapt care explică transpirația abundentă în cazul stărilor emotive.

împreună cu transpirația se elimină și diverse substanțe toxice și inutile din organism, ceea ce degrevează în oarecare măsură rinichiul. Transpirația repetată și abundentă duce la macerarea, la opărirea pielii, constituind un mediu propice pentru dezvoltarea microbilor și a ciupercilor patogene. Rezultă că o transpirație exagerată poate avea repercusiuni nefavorabile asupra organismului.

In afară de glandele sudoripare, pielea este presărată cu glande sebacee care secretă o grăsime denumită „sebum“. Aceste glande sînt mai numeroase pe față, pe aripile nasului, pe bărbie și pe spate, lipsind pe tălpi și pe palme. Singura grăsime care unge aceste ultime porțiuni este grăsimea rămasă după evaporarea sudorii.

In decursul vieței, secreția glandelor sebacee se modifică simțitor. Activitatea lor este foarte intensă în perioada pubertății și se micșorează treptat, o dată cu îmbătrînirea organismului.

Dedesubtul dermului se găsește un strai de țesut conjunctiv, denumit hipoderm, care unește pielea de mușchi sau oase. Aici, în ochiurile fibrelor conjunctive, se află celulele grase, care sînt repartizate în piele în mod inegal. Astfel, la nivelul pleoapelor și al urechilor lipsesc cu desăvîrșire, în timp ce pe abdomen, pe sîni sau pe coapse, ele sînt foarte numeroase.

Pe suprafața pielii se deschid nenumărate orificii, denumite pori, care sînt de fapt orificiile foliculilor pi- losebacei.

Foliculul pilosebaceu este alcătuit dintr-un fir de păr învelit în teaca sa, o glandă sebacee și un mic mușchi anexat la acestea. Porul, denumit ostium folicu- lar, reprezintă o înfundătură, ca o pîlnie, greu vizibilă dacă pielea este normală. In cazul unei secreții excesive, aceste orificii se dilată, dînd pielii un aspect inestetic și poros.

Pielea acoperă corpul în întregime și se continuă la nivelul gurii, nasului și al celorlalte orificii naturale cu o pieliță mai fină, denumită mucoasă.

Pielea are o culoare roz-gălbuie care variază în funcție de regiune, grosime, circulația sîngelui și cantitatea de pigment. Pigmentul pielii denumit „melanină” se află în interiorul celulelor din straturile mai adînci ale epidermului și se prezintă sub formă de granule. Gradul de bronzare a pielii diferă de la om la om, fiind în raport cu rapiditatea formării acestui pigment. Unele persoane, din lipsă de pigment, nu se bronzează de loc.

Pielea îndeplinește un rol deosebit de important în menținerea sănătății întregului organism. Ea constituie un înveliș protector împotriva contactului cu exteriorul, fiind totodată și o barieră împotriva microbilor care se găsesc pe suprafața sa. Pielea sănătoasă, intactă, curățată de toate impuritățile, împiedică dezvoltarea microbilor.

0 piele normală, sănătoasă, este acidă, avîhd un pH în jurul cifrei de 5—6. O piele a] cărei pH este mai mare de 7 este alcalină. Aciditatea pielii constituie un factor de apărare a organismului împotriva infecțiilor, deoarece microbii se dezvoltă în special într-un mediu alcalin. Această reacție, denumită și „mantaua acidă” a pielii, se datorește faptului că o dată cu sebu- mul și sudoarea se elimină și o serie de acizi grași.

 

Ingrijirea rațională a pielii face ca aceasta să fie menținută în stare de permanentă sănătate. O îngrijire nerațională sau menținerea pielii în stare de necurățenie face ca urmele de transpirație să se descompună, devenind alcaline. Se creează astfel un mediu propice înmulțirii microbilor și deci apariției micilor infecții (coșuri, iritații etc.). Prin îndepărtarea la timp a sebumu- lui, sudorii, a prafului și a celulelor moarte, pielea este menținută suplă și sănătoasă. De asemenea, dacă integritatea pielii este vătămată prin fisuri, zgîrieturi sau diverse leziuni, acestea trebuie dezinfectate pentru a împiedica apariția infecțiilor.

Pielea nu este însă un simplu înveliș, ci un organ esențial al organismului. Ea joacă un rol important în menținerea constantă a temperaturii corpului, rol pe care și-l îndeplinește prin glandele sudoripare (evaporarea transpirației produce răcorirea corpului). Pielea apără organismul și în sensul că nu lasă, datorită impermeabilității ei, să se elimine apa, sărurile minerale etc. din interiorul corpului.

Ea este un organ de simț, datorită terminațiilor nervoase care recepționează senzațiile de durere, căldură, frig, atingere etc. O altă trăsătură caracteristică a pielii este aceea de a răspunde repede Ia variațiile de temperatură. Astfel, sub acțiunea frigului, vasele sanguine își micșorează calibrul, pielea devine palidă și transpirația scade. Dimpotrivă, sub acțiunea căldurii, vasele se dilată pielea se înroșește, transpirația se accentuează.

Pielea, ca toate țesuturile, respiră, respirația cutanată fiind tot atît de necesară vieții, ca și respirația pulmonară. Este cunoscut că persoanele care prezintă arsuri pe tot corpul își pierd viața datorită încetării funcției respiratorii a pielii, lată de ce o arsură profundă, dar extinsă pe o suprafață mică, este mai puțin periculoasă decît o arsură întinsă, chiar dacă aceasta este superficială.

In concluzie putem afirma că o piele sănătoasă, intactă, constituie o oglindă a sănătății întregului organism.